EVALUARE ADOLESCENŢI

Adolescența poate fi cea mai frumoasă perioadă, cea în care ne retragem încet, privim și culegem că părinți ceea ce am sădit în anii de până acum. Copiii noștri descoperă independența și acest proces ne poate da clipe minunate și în clipă imediat următoare mari dureri de cap.
Simți uneori nevoia de ajutor?
Dacă adolescentul tău:

  • se confruntă cu dificultăți în a-și înțelege stările emoționale,
  • este retras, trist, irascibil, respinge comunicarea,
  • are tendințe să se rănească sau discuta de suicid,
  • are tendința de a le face pe plac celor din jur, chiar dacă ajunge să își facă lui rău, fără să reușească să pună limite și să refuze cerințele prietenilor toxici,
  • își pune întrebări referitoare la propria identitate de gen și orientare sexuală, sau la relațiile de cuplu,
  • își dorește să își cunoască, dezvolte și utilizeze cât mai bine propriile calități și nivelul intelectual, să învețe cum să își gestioneze stresul școlar și de a vorbi în public,
  • are prieteni care suferă de diverse tulburări emoționale și dorește să afle cum să îi ajute,

Atunci programele noastre sunt pentru voi! Cere acum o evaluare! De ce începem cu acest pas? Pentru a ști exact ce probleme abordăm, care sunt riscurile imediate, pentru a fi cât mai eficienți.”

Înscriere online

Programează o discuţie

Pe platforma noastra, fiecarui client care va avea nevoie ii vor fi recomandati mai multi specialisti din zona in care se afla acesta, recomandari ce vor fi adaptate nevoielor reiesit in urma testarii psihologice de pe platforma Burnout Hub.

Deseori, persoane care simt nevoia sa apeleze la un psiholog, renunta din cauza ca nu stiu unde si dupa ce criterii sa aleaga. Apeland la serviciile noastre, clientii testati nu vor mai fi nevoiti sa caute singuri specialistii, ramanand totusi la alegerea lor cand si cui sa se adreseze.

Înscriere online

Your Cart

Clinica Evolve
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Your Cart

Your Cart is Empty

Start Shopping
Continue Shopping
Payment Details
Sub Total 0,00 lei